Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede interzicerea utilizării țigărilor electronice, a dispozitivelor de tip vape și a produselor pentru încălzirea tutunului în toate spațiile publice închise. Inițiativa modifică legislația actuală astfel încât noțiunea de „fumat” să includă și inhalarea aerosolilor proveniți din aceste dispozitive.
Dacă legea va fi adoptată definitiv, noile reguli se vor aplica în restaurante, baruri, malluri, birouri, mijloace de transport în comun și alte spații închise accesibile publicului.
Ce prevede noul proiect de lege
Inițiativa legislativă urmărește redefinirea termenului de „fumat”, astfel încât acesta să nu mai facă referire exclusiv la arderea tutunului, ci și la utilizarea produselor care generează aerosoli sau vapori cu nicotină ori alte substanțe inhalate.
Proiectul este susținut de parlamentari din USR, PSD și PNL, printre inițiatori numărându-se Diana Stoica, Ruxandra Cibu Deaconu, Adrian Streinu-Cercel și Maria Gabriela Horga.
Motivul invocat: protejarea sănătății publice
Susținătorii proiectului spun că actuala legislație nu mai acoperă noile tipuri de produse apărute pe piață și că este nevoie de reguli clare pentru protejarea nefumătorilor și a minorilor.
Potrivit inițiatorilor, aerosolii proveniți din țigările electronice pot afecta calitatea aerului din spațiile închise și pot avea efecte nocive asupra sănătății. De asemenea, aceștia atrag atenția asupra creșterii consumului de vape-uri în rândul adolescenților.
„Copiii noștri au dreptul să respire aer curat”, a declarat deputata USR Diana Stoica, unul dintre inițiatorii proiectului.
Ce urmează după votul din Senat
După adoptarea în Senat, proiectul va merge la Camera Deputaților, care este for decizional. Dacă va primi votul final și va fi promulgată, legea va introduce restricții similare celor aplicate deja țigărilor clasice.
Sursa foto + text: Libertatea.ro
